Oameni nemulţumiţi

 imagine luată de pe internet

În România oamenii sunt nemulţumiţi, în România oamenii mai răspund chemărilor la protest şi oamenii protestează, Dar cine-i mai bagă în seamă? S-a dus vremea când oamenii erau ascultaţi şi băgaţi în seamă. S-a dus vremea când nu erau necesare grevele pentru a se lua măsuri. Erau suficiente şi protestele individuale împotriva unor măsuri abuzive. Dar a venit vremea când au început să fie necesare proteste colective. La început dădeau rod. Erau o noutate, apoi a venit şi vremea când protestele colective mai dădeau rod din când în când, dar a trecut şi acea vreme. Acum a venit vremea să nu mai fie băgate în seamă nici protestele colective. Don' preşedinte ştie cum să procedeze cu grevele de pe vremea când era don' ministru şi România avea morman de fier vechi ce trebuia dat celor ce ştiau să-l prelucreze. Românii nu mai ştiau sau nu aveau cu ce că doar tot ce aveau era "fier vechi". Trebuiau aduse utilaje noi. Care? Unde sunt? Nu mai are România resurse? Păi nu mai are. S-a terminat "fierul vechi". Şi cei care au nevoie de fier vechi de unde să mai ia? Că doar România-i curată. Are autostrăzi şi căi ferate moderne, flotă de mare capacitate, transport aerian pentru aer şi în aceste condiţii Guvernul poate să-şi permită să nu mai ţină seama de amendamentele ce se elaborează pentru îmbunătăţirea unor "legi perfecte" ce nu mai trebuie trecute prin Parlament că doar acolo sunt stopate, chiar dacă majoritate e a puterii nu a opoziţiei. Vremuri noi la oameni vechi. Oameni obişnuiţi cu munca, dar care nu mai au unde munci, oameni obişnuiţi să primească ce li se cuvine de drept, dar nu mai are cine le da drepturile pentru care s-au jertfit înaintaşii lor, oameni obişnuiţi să fie ascultaţi şi băgaţi în seamă când îşi dau cu părerea, nu doar priviţi peste umăr, oameni obişnuiţi să li se spună deschis dacă se poate sau nu se poate face ceva şi să nu fie purtaţi cu vorba de la o zi la alta cu poveşti schimbătoare după cum bate vântul. Oameni vechi cu obiceiuri noi. Oameni care ştiu că pentru a li se arunca resturile ce rămân de la masa suspuşilor trebuie să protesteze, oameni ce ştiu că minciuna stă în fruntea mesei stăpânului, oameni care s-au convins de mirajul noii ordini economice, oameni ce nu mai cred în nimic şi au devenit apatici. Oare ce se va întâmpla când apaticii nu mai aşteaptă să primească nimic şi îşi vor lua singuri din cămara burduşită cu de toate, dar nu pentru ei? Ne întoarcem la vorbele poetului: „să nu dea Dumnezeu cel sfânt să vrem noi sânge nu pământ” şi trecem la celelalte vorbe: „zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi”.