Dezamăgire?

BLOG POWER 21

Liderul de opinie pentru această săptămână este carmen, care a propus ca temă scrierea unui articol despre Dezamăgiri – Când aşteptările sunt înşelate, când speranţele mor şi visele se năruiesc precum castelele de nisip sub valuri facem cunoştinţă cu dezamăgirea. În copilărie, tinereţe, la vârsta maturităţii şi chiar la cea a înţelepciunii o întâlnim inevitabil. Cum aţi simţit-o? Ce influenţă a avut asupra personalităţii voastre? Ce sau cine v-a ajutat să o depăşiţi?

Dezamăgirea nu este altceva decât o pierdere a speranţelor, adică a sentimentelor de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acţiuni, în realizarea unei dorinţe.

Potrivit unei vechi vorbe româneşti, sau poate chiar universale, nu ştiu căci nu am studiat provenienţa cuvântului, speranţa moare ultima. Atunci cum stăm cu dezamăgirea? Putem vorbi despre dezamăgire în viaţa noastră, sau sentimentul trăit atunci când nu realizăm ceva este cu totul altul?

Este corect să spun că sunt dezamăgit pentru că nu am făcut cutare sau cutare lucru într-un moment al vieţii mele? Sau mai corect este să spun că regret o nerealizare sau alta, căci  cuvântul „regret” se referă la părerea de rău cauzată de pierderea unui lucru sau a unei fiinţe, de o nereuşită sau de săvârşirea unei fapte nesocotite;  o remuşcare sau căinţă pentru un rău pricinuit chiar şi fără voie, în mod cu totul accidental.

Stau şi-mi analizez trecutul cu neîmplinirile lui. Au fost multe, dar nu pot spune că am fost dezamăgit vreodată. Mi-a părut rău de o nerealizare sau alta, de o pierdere materială ori sentimentală, de o nedreptate ce mi s-a făcut, dar de fiecare dată am avut speranţa că va veni o zi mai bună în care totul se va rezolva. Mi-a părut rău şi am fost complet bulversat când mi-a murit mama. A trecut mult timp până să-mi revin, dar mi-am revenit. Nu aceleaşi sentimente le-am trăit când a murit tata pentru că eram copil, dar şi atunci am plâns când am auzit că se bat cuie în capacul sicriului şi urma să nu-l mai văd. Mi-a părut rău şi am fost profund afectat când nu am reuşit la prima sesiune de admitere în liceu, dar am trecut examenul de admitere toamna. Au mai fost şi alte insuccese care nu are rost să le mai înşir, dar care au fost soluţionate după un timp fără ca speranţa „să moară”. Sunt nemulţumit că de la o zi la alta mă descurc tot mai greu cu banii primiţi de la statul român după ce l-am slugărit peste treizeci şi cinci de ani, sdunt trist când aud că a plecat dintre noi un prieten sau simplu cunoscut. Dar pot spune fără să greşesc că nu am fost dezamăgit vreodată şi că la fiecare insucces am avut o doză de speranţă. O speranţă mai mică sau mai mare care m-a ajutat să trec peste obstacolele întâlnite într-o anumită unitate de timp.

Şi asta pentru că „SPERANŢA MOARE ULTIMA !” iar după ea moare purtătorul ei.


Citiţi şi:

1.	Pasiune pe corzi	2.	Probleme in paradis
3.	Reinviere in Dragoste