Din nou primăvară

Astăzi nu a mai fost ce a fost ieri. Dacă ieri a nins mai ceva decât în zilele de iarnă ce au bântuit burgul meu, azi un soare jucăuş s-a plimbat pe uliţele Bălgradului. Temperatura aerului a fost peste zero şi în aceste condiţii omul de zăpadă făcut de Ioana s-a pleoştit. Mâine sigur are să dispară.
Dar dispasriţia omului de zăpadă nu are darul să ne întristeze. Odată cu dispariţia lui în mintea noastră se instalează gândul că zilele faine de primăvară nu sunt departe. Mai vem un hop de trecut. Babele bătrâne. Sunt la fel de dificile ca şi astea, dar nu vor mai avea aceeaşi putere. 15 martie este ziua primăverii astronomice, adică ziua este egală cu noaptea. Soarele are putere mai mare de încălzit şi nu se mai uită chiorâş la noi, chiar dacă se ascunde după firhongul sau plapuma de plumb.
Natura se dezmurte. Începe să trepideze seva în capilarele pomilor. Bobocii frunzelor devin avizi după clorofila hrănitoare. Călătoarele mai curajoase încep să se întoarcă la cuiburile lor, gîzele încep să mişune. Totul se trezeşte la o nouă viaţă chiar dacă povara noastră este mai grea cu un an. Şi când mireasma primăverii ne gâdilă bine nările uităm de povara ce o ducem. Ne luăm tălpăşiţa şi la drum.
Deşi drumurile noastre sunt mereu aceleaşi, ceea ce întâlnim nu mai sunt cele vechi. Toate sunt mai noi cu un an. Iarba, frunzele, florile, gâzele. Deşi poartă acelaşi nume an de an, cele de anul trecut nu mai sunt. Sunt altele, mereu altele şi duc cu ele bucuria vieţii ce reînvie. Din această bucurie culegem şi noi o fărână pentru a merge înainte. Mai departe, tot mai departe pe drumul vieţii.