HAZ PE NEPUSĂ MASĂ

imagine luată de pe internet

Din humorul involuntar de tăte zâlele face parte şi dialogul ad-hoc.
Într-una din zilele anilor trecuţi m-am întâlnit cu un prieten. Era la plimbare cu unul din feciorii lui şi un frumos câine-lup, negru, care-şi vedea de treburile sale pe la tufele din parc. Pe prieten nu-l văzusem de ceva vreme, deşi trăiam în aceeaşi urbe.
După tradiţionalul: „Noa, serbus tu dragă! Ce mai faci?“ şi avertismentul să nu întind mâna spre el, ăl „bătrân“ răspunse rar, apăsat şi sobru:
- Io, plimb cânele.
Ăl „tânăr“ zice şi el:
- Io, mă plimb cu tata cânelui.
Ăl bătrân se burzului:
- Bă! Fii atent cum vorbeşti.
Ăl tânăr replică:
- Păi, dacă dumneata plimbi cânele şi suntem doar noi doi, io ce pot să fac?
Ăl bătrân reflectă, apoi zise şi mai apăsat:
- Aşei! De data asta ai scăpat.
Aici, se cuvine o remarcă. Ăl „bătrân“, nu era chiar aşa de bătrân, dar nici ăl „tânăr“ nu mai era prea tânăr, iar sensul vorbelor e tare dubios, că are mult prea multe înţelesuri.

*

Într-un an făceam pavoazarea pentru 23 August. Am pus tabloul lui Nicolae Ceauşescu în geamul unui birou situat la etaj, în zona centrală. Un coleg comentă:
- De ce ai pus tabloul aici, că s-a întunecat biroul?
Eu am răspuns rapid, fără să stau pe gânduri:
- Păi, tot îi place colegului X să-i pupe-n cur pe şefi. Acum îi dau ocazia să pupe curu cel mai mare, iar dacă-i întuneric, cu atât mai bine.
Colegul a bufnit în râs, apoi m-a întrebat:
- Da, tu î-ţi dai seama ce ai zis?
Răspunsul meu a fost:
- Acum dă-i pace. Porumbelul a zburat.

PS Cel cu care am dialogat era informator şi mai erau oameni care au auzit.

*

În primii ani de lucru la calea ferată, şeful meu direct a început să mă sâcâie cu fel şi fel de treburi. La un moment dat, postându-se în faţa mea, cu mâinile pe masă, făcu afirmaţia:
- Bă, tu trăbă să ştii că, dacă cineva vrea să mă caute în cap, acela trebuie să trăiască pe picior mare!
În birou eram mai mulţi. Fiecare ne vedeam de treaba ce o aveam. Eu, continuându-mi lucrul, i-am răspuns:
- Dacă nu ştiaţi până acum, aflaţi că am 46.
Atunci „tovarăşu” şef s-a înfuriat şi a strigat:
- Ce bă!!!???
Eu am continuat:
- Dacă nu credeţi, vă pun pantofii pe masă. Şi l-am ţintit cu o privire încruntată.
Nemaiştiind ce să facă, a ieşit furios din birou iar ceilalţi au izbucnit în hohote de râs.

*

Cândva, pe vremea când eram voluminos, mă aflam la sediul comitetului municipal de partid. Primul-secretar mă vede şi-mi zice cu ton foarte serios, după modelul Ceauşescu:
- Ai burta cam mare, tovarăşe secretar.
Eu îi răspund:
- Ce să fac tovarăşe prim-secretar? Sarcinile multe deformează abdomenul, la care primul-secretar a părăsit încăperea fără să mai spună nimic şi ceilalţi au început să râdă.