JOCUL TIMPULUI CU NOI

Despre Adrian Păunescu omul, niciodată nu am avut aceeaşi atracţie ca pentru Adrian Păunescu poetul. Ca om nu l-am agreat datorită pretenţiilor ce le avea când venea cu Cenaclul Flacăra la noi, şi ne căuta cam des.  Că doar eram la "Alba Iulia-n Ardeal". Atunci eram secretar de partid şi eram convocat la instruire pentru luarea măsurilor organizatorice ca totul să decurgă în condiţii bune. Nu trebuia să facem şi mobilizare pentru că tineretul se înghesuia buluc la porţile stadionului, dar aveam posibilitatea să cumpărăm bilete pentru cei care apelau la noi, secretarii de partid.

Nu ştiu ce făcea în cercurile de prieteni, dar ştiu că avea nevoie de două scaune pentru a sta comod. Ieri l-am văzut, după mult timp, la o emisiune TV. Nu spun că nu ar mai fi apărut, dar eu ieri l-am văzut. Era mult schimbat faţă de cum îl ştiam. Părul şi barba îi erau albe. Părul îi era lung şi mult rărit. Îl purta lăieţ. Barba îi era tunsă relativ scurt, în formă de triunghi isoscel cu vărful în jos. Avea o burtă cât trei de ale mele şi încăpea greu în fotoliu. Datorită mărimii corpului dădea impresia că i se micise capul. Dinţii de pe maxilarul inferior îi avea cu pauză şi asta nu pentru că ar fi fost cu strungă. Suntem din acelaşi an, dar el este mai mare ca mine cu câteva luni.

Nu mă consider un om extra şi nemaipomenit. Dar parcă totuşi....

Şi mie-mi lipsesc doi dinţi din faţă, de pe maxilarul inferior, şi nu mai am măsele pe maxilarul superior. Dar mi s-a spus în 1970 că voi rămâne fără ei şi nu am fost luat pe nepusă masă. De atunci au trecut 40 de ani. Nu ştiu dacă părul mi s-a rărit, căci port freză chelie, dar ştiu că s-a albit. Nu complet, ci doar săin. Nu port barbă, nici mustaţă, deşi cândva aveam mustaţă stufoasă. Dar am văzut un om beat cu mustaţa năclăită şi m-a făcut s-o rad pe a mea. Consider că-i mai igienic să nu-mi bag musteaţa în zamă când mânc, deşi mustaţa ar  fi tot a mea. Dar poate altora nu le place să-mi vadă mustaţa năclăită când mănânc, aşa cum nici mie nu mi-a plăcut s-o văd pe-a altuia. Nu mai sunt drept ca bradul în bătaia vântului, dar parcă-i mai uşor să străbaţi drumul mergând cu umerii uşor lăsaţi în jos şi spatele puţin adus în faţă. Este o ţinută mai smerită, aşa cum stă bine moşilor. Când merg pe drum îmi place să mă grăbesc, dar nu ştiu cum se face că tot câte unul trece pe lângă mine şi mă lasă în urmă. Nu folosesc ochelari la citit, dar trebuie să închid bine ochii pentru a putea citi şi atunci apelez la ochelarii ce-i am cu 0,75 dioptrii. De auzit aud bine. mulţam lu Dumnezău, da' numa' ce vreau IO. E mai bine.