Articol scris pentru Etapa 14 a concursului
Tema a fost propusă de
Iată-ne
deci ajunşi la linia de finiş a unui concurs de şprint. Asta
pentru a ne înviora în anul '13 abia început. Un concurs şprint
al lui „Spring
SuperBlog 2013” ce mi-a plăcut prin
ineditul temelor propuse care, uneori, mi-a făcut impresia că mă
aruncă în corzile ringului. Un concurs la care până la urmă am
reuşit să-i fac față şi să nu-l abandonez.
Nu
am pretenţii de mare scriitor şi ca atare nu am pretenţii să fiu
câştigătorul lui vreodată, dar îndemnat de 'Mnealui
Christian Hertzug – mnealui.info
m-am
aruncat ca un berbec cu capul în zid şi mi-am pus ghilţul de
grumaz iar acum nu mai pot ieşi din această horă. Curiozitatea mă
împinge să merg înainte pe cărarea
ce-mi poartă paşii http://www.super-blog.eu pe lângă drumul vieţii şi
nu exclud posibilitatea de a fi vreodată
“partener
media” pentru
un concurs SuperBlog.
Dar
cum nu mă gândesc să fiu vreodată câştigător al concursului
Super Blog pentru că la urma urmei nu sunt nici Super şi nici măcar
Blogger avansat, ci doar un blogger mărunt situat undeva în jurul
cifrei 2000 în Zelist, renunţ din start la tema
nr. 1 dată
pentru această
probă şi
mă
înscriu în competiţie cu
tema ce poartă numărul
doi, unde mă simt în stare să fac față şi nu doar feţe, feţe
probei.
Şi
pentru că pe 'Mnealui
Christian Hertzug – mnealui.info,
îl cunosc, ce-i
drept nu prea bine, dar îl cunosc cât de cât
după ce am avut ocazia să ne strângem mâna într-o noapte lângă
Hotelul Cetate din Bălgrad (Alba Iulia) şi să bem împreună o
bere la un local unde am fost singurii consumatori pentru a nu fi
deranjaţi de larma făcută de alţii, mă
gândesc să descriu cum văd IO că-şi desfăşoară EL o zi de
lucru.
În
fiecare zi se trezeşte dis de dimineaţă în jurul amizii, când se
găseşte câte o mâţă, din colecţia ce o deţine, care să-i
ligă muştaţa pentru a i-o curăţa şi apoi să-i scarpine chelia
cu coada. După acest preludiu se ridică din pat şi îşi aprinde
pipa pentru a-şi curăţa plămânii de gudronul rămas din ziua
precedentă. Dar cum pipa nu merge pe sufletul gol, ia o bere din
cele rămase pe undeva pe sub pat şi începe a medita la ce are de
făcut, meditaţie ce ţine aşa, vreo „tri ceasuri” după care
se simte obosit şi se culcă din nou pentru un sfert de ceas care
ţine vreo două ceasuri. Cum iarna ziua e scurtă, apare şi noaptea la
orizont iar 'Mnealui, rupt de oboseală, îşi cere voie patului să-l
probeze până în dimineaţa următoare. A, uitasem. Are şi doi
dulăi de care se ocupă când îşi aminteşte că ar fi flămânzi.
Vara
se schimbă puţin programul lui 'Mnealui
Christian Hertzug – mnealui.info
Asta
pentru că intervin în joc şi muştele ce i se învârt în jurul
nasului şi-l enervează. Atunci face şi un scurt program de
înviorare udând (ştiţi dumneavoastră cum) pomii ce i-au mai
rămas prin curte.
Acum,
că vremea a trecut, nu ne mai rămâne decât să spunem adio
„Spring
SuperBlog 2013” . Aştept
ediţia de toamnă a concursului SuperBlog 2013.
Dimineata, asa e, ma trezeste motanul cu cate o laba peste picioare, eventual cu ghearele scoase, dar niciodata mai tarziu de ora 7,30. Cu pipa si cu berea, asa e, daca n-am tigari, nu pot sa vorbesc. E si berea o problema atunci cand nu-i. Dupa cafeluta de dimineata, laptop scrie pe mine pana pe la 1 - 2 noaptea (acum e 23,55), nu neaparat blogul, mai am cateva site-uri cu care ma mai joc. Lupii saracii, au ramas singuri la casa unde, cu sprijinul celor de la Enel, nu mai este curent. Se duc copiii zilnic sa le duca mancare si apa. In rest... nimic deosebit. Poate, cine stie, intr-o buna zi, mai bem o bere impreuna... Pana atunci, numai bine!
RăspundețiȘtergereSă dea Dumnezeu să ne mai întâlnim.
Ștergere