Articol scris pentru
Proba 7. Gențile reimaginate
de
Pentru mine asta este cea mai
grea probă. Nu de alta dar sunt un classic și ca atare nu sunt pasionat de
inovații în modă. Prefer gențile și poșetele așa cum le știu. Poșetele mici și
dreptunghiulare, iar gențile să fie fostele papornițe dar confecționate din
piele. De schimbat rolul și funcția, nici vobă. Geanta trebuie să fie ca și
până acum, purtătoare de mici cumpărături alimntare sau de vestimntație. Unele
doamne (domnișoare) obișnuiesc să-și burdușească geanta cu de toate: telefoane,
rujuri, pudriere, oglinzi, oglinjoare, creioane pentu machiaj și alte nimicuri
astfel încât atunci când caută ceva ăn geantă le trebuie o răbdare
nemaipomenită. Lor, pur și simplu le-ar fi necesară o sacoșă pe roți sau o
raniță militară pentru a fi mai originale, deoarece pentru ele geanta nu este
altceva decât un minivestiar burdușit cu de toate.
Parcurgând puțin istoria genții aflăm că
ruda preistoriă a genții era formată din fâșii de piele rezultată de la
animalele vânate în care se păstra hrana și cremenea. Apoi pe timpul Imperiului
Roman și mai târziu în Evul Mediu s-au inventat săculeții la purtător atârnați
la talie. În acești săculeți se păstrau câteva monede, sticluțele cu săruri,
sticluțele cu parfum și oglinjoara.
Geanta propriu zisă apare la începutul
sec. al XIX-lea. În ea se mai păstrau pe lângă cele de mai sus și cărți de
vizită, scrisori și batista. Dar până la urmă geanta este și va rămâne același supliment al
vestimentației care are menirea să mărească personalitatea femeii. Ca accesoriu
geanta trebuie să se asorteze cu vestimentația și de aceea pentru o ținută
sobră trebuie o geantă sobră, iar pentru o ținută sport și geanta să fie una
sport. Deci pe lângă utilitate geanta trebuie să fie și elegantă, eleganță ce se
regăsește la gențile și poșetele Reeija genti
reimaginate .
genti”genti”>GENȚI
DAMĂ
Minimum 300 de cuvinte.
Minimum 300 de cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.