Râdeți cu IO

Pentru

Proba 14. Blogging cu umor, probă sponsorizată de: 

 Reeija.ro

Am scris articolul

Râdeți cu IO

la concursul

2013

 Să inventez o povestioara hazlie, care să vă  bine dispună.  Nu știu dacă voi reuși, dar vă povestesc niște întâmplări prin care am trecut. Nu știu nici dacă vor avea „humor”, dar încerc.

Mă scotocesc prin „jeburi” după niscaiva umor și nu găsesc nimic. Prin jebul drept bate vântul, iar jebul stâng e spart și nu are fund. Poate oi prinde în el ceva hazliu.

De la bun început trebuie să vă spun că sunt un maestru al căzăturilor atât iarna, cât și vara.

Era vară, în luna august. Aveam o grădină undeva mai departe de casă. Am mers cu mama și fiică-mea, care avea vreo opt ani, să recoltăm roșiile, „părădăi”cum li se zice pe la noi. Am umplut două găleți. În drum spre casă am ajuns pe o porțiune a drumului unde erau căzute niște pietricele sferice „mărgăritar” pe care le-am ignorat. N-am pus bine piciorul pe ele și zdup, mă trezesc cu cracii în sus. Gălețile s-au dus cât colo și drumul s-a umplut de părădăi. Văzându-le stăteam în fund și rădeam, fără să-mi pese că în spatele meu veneau niște femei. Fiică-mea mă apostrofă: „ridică-te odată și nu mai sta acolo să râzi !” iar mama îmi zise: „Doamne mă cochile că nărod mai ești”.

Zilele au trecut și a venit toamna. Se înserase. Eu mergeam spre casă cu”capul între urechi” și gândutile aiurea. Ajung la vreo 500 m. de casă și dau să trec o stradă. Pe marginea străzii, în partea  opusă, mâzgă. Îmi iau elan și mă avânt spre trotuar, dar în loc să ajung pe el, am ajuns lângă el, șezând în mijlocul grămezii de mâzgă. Alunecasem.

A trecut tomna și venise iarna cu alte surprize.

Prima ninsoare. Un covor alb și frumos se așternu pe străzi. Ningea cu fulgi mari și în bătaia luminilor se vedeau foarte frumos. Mergeam admirând priveliștea. Deodată mă trezesc șezând pe caldarâm. Călcasem pe o pungă din plastic ascunsă sub stratul de omăt.

Altă zi altă pățanie. Plouase și zăpada s-a topit, în schimb s-a făcut un polei de mai mare dragul. Nici dacă-l lustruia cineva nu ar fi ieșit mai lucios. Mă deplasam prin parcul din cetate cu o geantă diplomat în mână, geantă căreia îi spuneam „cufăr”. Aleile parcului erau pavate cu mozaic lucios. Nimic mai potrivit pe polei. Mergeam cu mare precauțiune, dar când am ajuns în mijlocul parcului s-a desprins o bucată de gheață și m-am dus cât am fost de lung, și lung sunt, har Domnului ! Cufărul mi-a zburat din mână cât colo. Ședeam în mijlocul aleii și-l priveam cum se duce pe polei. Am dat să mă ridic, dar picioarele mi-au alunecat din nou. Până la urmă m-am ridicat din poziția „patu labe” și nu știam cum să ajung la cufăr. M-am încumetat să mă dau pe gheață și am reuși să-mi recuperez „valorosul obiect”.

Venise și Crăciunul. A fost un Crăciun cu multă zăpadă. Împreună cu mama și fiică-mea ne-am dus să cumpărăm un brad.  Am găsit unul mare și frumos. L-am luat pe umăr și am pornit spre casă. Pe la mijlocul drumului mergeam pe urmele lăsate de o mașină. Deodată m-m trezit șezând în mijlocul zăpezii cu bradul în spate. Cornelia s-a pus pe un râs zdravăn. Dau să mă ridic și din nou mă trezesc jos, cu bradul peste mine. M-am pus și eu pe râs. După câteva minute m-am ridicat și am pornit la drum cântând: „O brad frumos, o brad frumos / cu cetina tot verde / ce stai tăcut pe capul meu / să-mi porți de grijă tot mereu”.

Să nu uitați !  Proba este sponsorizată de Reeija.ro.