Hai !

Hai !
Hai cu mine, că te duc eu !

vineri, 4 octombrie 2013

Viață sănătoasă

Articol scris pentru  Super Blog 2013   http://super-blog.eu/

Proba 2. Viață sănătoasă la tine acasa
este dată de unicul magazine online de șapte stele MARKETONLINE.

Să ducem o viață sănătoasă este dorința fiecărui om. Unii reușesc, alții nu. Cei care reușesc au voință să se poarte echilibrat de când se trezesc până ce se culcă. În primul rând consumă produse naturale, lipsite de faimoasele E-uri, își petrec timpul liber în aer curat, nepoluat, nu fac abuz de calculator sau televizor, se relaxează citind sau audiind muzica preferată.

IO când mă relaxez îmi iau npoțeii de mânuțele lor mici și frumase și plecăm prin burg la plimbare. Vara ne oprim la o înghețată și iarna cumpărăm covrigei dulci pe care-i împărțim cu porumbeii și vrăbiuțele. Îmi place acest mod de relaxare deoarece nepoțeii îmi spun tot felul de povești, câte-n lună și stele, întrebândum-mă “moșu’ aia ce-i?”, da’ moșu aia de ce-i așa?”

Da, cu toții am devenit din ce în ce mai preocupați de o viata sănătoasa, Ne preocupă  ce mâncăm, ce  bem și  cum  preparăm mâncarea încă de la primele ore ale dimineții. Dar cum să putem face față cerințelor tot mai exigente acum , când timpul este așa de scurt de parcă ar fi intrat la apă? Simplu! Diversele firme producătoare de aparatură electrocasnică ne vin în ajutor. Spre exemplu pentru producerea unor sucuri naturale din diverse fructe și legume a fost fabricat cel mai eficient storcător prin masticare cu un singur ax melcat. storcătoare de fructe    Este vorba de storcătorul 


proiectat pentru oamenii preocupați de sănătatea lor şi care doresc o varietate mai mare de sucuri și este recomandat persoanelor cu un stil de viață activ dar sanătos și familiilor numeroase.
Storcătorul  HUROM care are capacitatea de a stoarce orice fel de  fructe şi legume, iarba de grâu şi verdeţuri. Cu el se obține un suc proaspat stors al unor fructe, legume, radacinoase și verdețuri, suc bogat în vitamine, ce păstrează pulpa și proprietățile fructelor.

Storcătorul Hurom slow juicer este  ușor de depozitat și spălat, are și o funcție automată de curățare,  lamelele din silicon funcționând ca niște perii rotative cre curăță sita și pereții vasului de resturile rămase după ce s-a obținut sucul.
Avantajul periilor rotative este acela că între două utilizări, dacă prin locul unde se face alimntarea storcătorului cu fructe și legum se toarnă câteva boluri de apă în storcător, nu se preia gustul și culoarea de la un suc la altul.

Fiind un storcător de lux, Storcătorul Hurom slow juicer are carcasa de inox, buton nichelat de start stop, este garantat pentru motor timp de 10 ani și are 42 rotatii pe minut.     


Metoda de stoarcere este prin masticare și presare. Fructele, legumele și verdețurile sunt tăiate în partea de sus a axului, mai apoi sunt zdrobite la mijlocul axului melcat, iar în partea de jos a axului se face presarea pulpei între ax și sită.

Folosind Hurom slow juicer se pot obține sucuri din orice fel de fructe, legume și frunze cum ar fi citricele de orice fel,  merele, perele, cireșele, vișinele, pepenii roșii și galbeni, morcovii, pătrunjeii, țelina, ridichile albe sau negre, sfecla roșie, cartofii, guliile, roșiile, frunze de salată, spanac și altele.

Tot cu acest storcător se poate obține și laptele de nuci, migdale soia ori susan, dar și piureuri din fucte și legume.

Așadar storcătorul Hurom slow juicer este  un aparat foarte util la casa omului modern și merită să fie achiziționat de la magazinul MARKETONLINE OFERTE

Un comentariu:

Citesc cu plăcere comentariile Dumneavoastră.