Răutățile naturii

De data asta  IO  ajutat de Dana Diaconu  am propus:

Fenomene naturale extreme, articol scris pentru 

Blog Power 87

Este omul prea mic în fața lor sau am putea preveni așa ceva?

Are omul vreo influență în formarea unor astfel de fenomene?

În mijlocul urgiei, care ar fi reacțiile și acțiunile tale?

Natura, frumosul ce ne înconjoară, are și fenomene mai puțin frumoase. Cutremure, taifunuri, tornade, prăbușiri ale pământului pe care stăm sunt doar câteva.

Unul dintre aceste fenomene l-am trăit pe viu în 1970, când Mureșul mi-a bătut la ușă și m-a vizitat în casă. Ca un bun „oaspete” ce este nu a venit cu mâna goală. Mi-a adus foarte multă apă (1,20 m în casă), sticle și bidoane goale în curte, mult mâl și produse chimice de tot felul peste tot pe unde a putut.

Când Mureșul m-a vizitat eu nu ram acasă. Am fost ofițer de serviciu și trei zile nu am putut părăsi gara. În cea de-a patra zi am putut pleca spre casă, vorba vine. Din centrul orașului apa încă nu s-a retras. Am mers pe străzi ocolitoare până la un anumit loc și de acolo a trebuit să intru prin apă până acasă. Apa îmi ajungea la brăcinar, dar nu am simțit cât era de rece. Nu știam unde erau mama și sora mea, eram curios să aflu ce era casă. Uitasem cu nu am mâncat nimic și nici apă nu am băut, dar nu-mi mai era foame nici sete.

Ajuns acasă am văzut rezultatul. Dușumeaua era umflată și se ridicase în mijlocul casei. Geamurile spre stradă erau deschise și pe masă era o lumânare care arse până la vasul în care era fixată. Toate cărțile și albumele cu fotografii ce le aveam erau în apă, hainele erau pe dulapuri, ușile nu se mai deschideau și în casă am intrat pe geam. Un adevărat dezastru.

Nu mai aveam ce face acolo și m-m întors pe unde am venit, ieșind tot pe geam.  Am plecat în căutarea mamei. Pentru început m-am dus în cetate la un frate al ei. Nu era acolo. M-am mai învârtit prin oraș pe unde am mai putut merge și pașii m-au dus, fără să-mi dau seama, la o prietenă a ei. Era acolo. Mi s-a oferit mâncare și am refuzat pentru că nu-mi mai era foame. După un timp mi s-a făcut sete și am cerut apă. Mi s-a spus să iau dintr-o cămară. Am umplut o cană de 0,5 l și am băut pe nerăsuflate. Când s-o termin mi s-a părut că are un gust aparte. Am întrebat dacă nu era leșie în sticla respectivă pentru că mi s-a părut suspect gustul ce-l avea. Mi s-a spus să stau liniștit că nu era leșie, dar m-au întrebat dacă băusem cu cana ace-o aveam în mână. Am confirmat că da, și m-au asigurat din nou că nu era leșie. După un timp m-au întrebat dacă mă simt bine. Le-am spus că nu am nimic, iar ei mi-au spus că băusem țuică de prune. A doua zi mi-au dat să beau din aceeași sticlă. Atunci am simțit că-mi ia gura foc.  

După cinci ani Mureșul făcu o nouă „vizită de lucru” pe ulițele burgului, dar de data asta nu a mai dat peste mine. Mă mutasem în cetate. 

Demonstrații de forță ale Naturii au fost și în anii următori. Cutremurul din martie 1977 a produs multe victime și mari pagube în București și împrejurimi, la noi simțindu-se mai puțin. Deși după inundațiile din 1975 Mureșul a fost îndiguit, la scurt timp după terminarea digului s-a produs o „rupere de nori” cu ploaie torențială care a inundat din nou Orașul de Jos, iar prin cetate nu se putea circula decât desculți prin apă.

 Toate acestea au demonstrat, dacă mai era nevoie, că omul este mult prea mic și neputincios în fața Naturii și că aceste dezastre nu se pot preveni oricât am dori și orice am face. Dar omul are o mare influență în formarea unor astfel de fenomene. Crezându-se mult prea deștept și puternic, omul face tot felul de experimente care rup echilibrul Naturii și atunci Natura se răzbună punându-l „la colț” de unde privește neputincios la ce a făcut.

În mijlocul urgiei am trăit. În prima noapte am umblat pe întuneric așa cum umblă leul în cușcă. Nu știam ce este în jurul meu. Auzeam doar case dărâmându-se și credeam că vântul ia țigla de pe ele. Dezastrul l-am văzut când s-a făcut ziuă, apoi în zilele și nopțile ce au urmat am stat liniștit așteptând să pot pleca din gară pentru a merge acasă, deoarece tot Natura a fost aceea care mi-a deschis drumul.